10.000 de oameni au reprodus un maraton din 1912

10.000 de oameni au reprodus un maraton din 1912
Publicat: 16/07/2012, 11:53
Actualizat: 16/07/2012, 11:53

Cu ocazia centenarului celei de-a cincea ediții a Jocurilor Olimpice, peste 10.000 de alergători, sfătuiți să se îmbrace ca la începutul secolului trecut, au participat sâmbătă, la Stockholm, la un maraton excepțional. Traseul a fost aproape identic cu cel din 1912, relatează AFP, citat de AGERPRESS

„Este primul meu maraton și cursa este specială, fiind jubileul. Traseul este unic și de aceea suntem atât de mulți”, a spus un participant, Calle Hedberg, 34 de ani. Alergătorul, ca de altfel mulți din cei 10.510 participanți, nu a respectat sfatul organizatorilor și nu s-a îmbrăcat ca în 1912. „N-am putut, mi-era teamă că nu voi putea alerga bine”, a mărturisit el.

În mulțimea de maratoniști, au existat totuși destule rochii, pălării și chiar un costum de baie, ca la începutul secolului al XX-lea. Toți voluntarii au purtat pălării de pai, iar membrii formațiilor de pe traseu au fost îmbrăcați în costume de epocă.

Startul a fost dat la 13h48, exact la 100 de ani după cel de la Jocurile Olimpice din 1912, iar cursa a fost transmisă în direct pe internet. A câștigat suedezul Michael Mustaniemi, 24 de ani, care a trecut linia de sosire după 2h27 min.08 sec. În 1912, câștigătorul a fost sud-africanul Kennedy Kane McArthur, în 2h36 min. 54 sec.

GALERIE FOTO DE LA EVENIMENT

Maratonul a fost organizat cu ocazia centenarului celei de-a cincea ediții a JO, care s-au desfășurat la Stockholm din 29 iunie până în 22 iulie 1912.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Ilie Năstase, atac fără precedent la adresa Simonei Halep: "O mare greșeală! Ce vrea să...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...